Dialoguri esenţiale cu Alexandru Herlea despre alegerile din România pentru Parlamentul European (II)

Nicolae Florescu: Domnule Alexandru Herlea, echipa cu care aţi lucrat, în perioada cînd aţi fost ministru al Integrării Europene, cuprindea, între oamenii mai tineri, la care ţin să mă refer aici, elemente capabile să ilustreze, prin valoare certă, o şcoală diplomatică românească?

Alexandru Herlea: Incep prin a preciza că nu am făcut parte din Ministerul de Externe ci conduceam ca ministru al integrarii europene o institutie, Departamentul Integrării Europene (DIE), care coordona si monitoriza intregul proces de pregatire a Romaniei pentru aderarea la Uniunea Europeana (UE). Am fost primul care, ca sef al acestei institutii, am fost membru al Guvernului cu rangul de ministru. Ministrul integrarii europene era si presedintele executiv al Comitetului Interministerial pentru Integrare Europeana, structura din care faceau parte toate ministerele si care sub autoritatea primului ministru, juca deasemenea un rol important in acest proces. DIE a elaborat sau a coordonat realizarea unor documente strategice si programatice esentiale la nivel national precum Programul National de Aderare a Romaniei la UE (PNAR) sau Programul National de Dezvoltare (PND). Toate aceste documente au fost concepute si ca o urmare a dialogului avut cu UE in cadrul Comitetului de Asociere, a Consiliului de Asociere si a altor institutii. DIE a avut deci cu precadere o activitate tehnica axata pe reformele necesare integrarii in UE, incepand cu absorbtia „acquis-ului comunitar” (compatibilizarea legislatiei romanesti cu cea a UE), aspectul diplomatic limitandu-se la acest cadru. Deci eu nu am avut o relevanta legătură cu corpul diplomatic românesc, iar relaţiile mele cu ministrul de externe, de pe vremurile acelea, domnul Adrian Severin, au fost total necordiale. Nu aveam nici un numitor comun cu acest domn, iar comportamentul si mentalitatea lui de inalt responsabil utc-ist, convertit la capitalism, nu le-am apreciat niciodată. Antipatia era reciprocă şi neascunsă. In privinta celorlalti functionari ai Ministerului de Externe am putut remarca, cu foarte rare exceptii, abordarile si mentalitatea de tip comunist. Nu putini, pentru a fi pe placul ministrului de externe sau a altui inalt potentat din PD, au dus o actiune clara de sabotare a initiativelor mele; din fericire actiuni soldate adesea cu un esec. De altfel si astazi Ministerul de Externe a ramas un buncar al fostilor tovarasi unde promovarile se fac pe considerente de apartenenta la clan si in acest context este greu sa se afirme valori certe, o scoala diplomatica romaneasca. In ceace-i priveste pe functionarii din DIE si cei din celelalte ministere cu care am lucrat nemijlocit in diferite cadre si circumstante, pot sa afirm ca am apreciat adesea profesionalismul si capacitatile lor tehnice. Sa precizez ca unii si nu putini aveau o anume coloratură politică PSD sau PD. Eu, cît am fost ministru, am continuat sa lucrez cu cei competenti si nu am permis să fie schimbati pe considerente de apartenenta politica; bineinteles atata timp cat isi faceau datoria cu sarguinta si profesionalism. Am dus evident si o politica de promovare a tinerilor valorosi si în momentul cînd am părăsit Ministerul, 60% din personal era nou şi era format din tinerii recrutati si promovati in cei trei ani cat am fost ministru. A fost o promovare firească şi o evoluţie naturală. Foarte mulţi dintre acesti tineri s-au dovedit si ulterior a fi buni specialişti.

N.F.: Putem să impunem o atitudine morală Europei, continentului nostru, atîta vreme cît la noi nu s-a realizat o revoluţie morala, de conştiinţă si in acest plan practic nu s-a petrecut absolut nimic?

Al.H.: Ambitia de a impune noi o atitudine morala Europei este cam mare iar raspunsul la intrebarea dvoastra este continut in ea. Pe aceasta tema aşi dori insa să vă impartasesc cateva amintiri referitoare la viziunea pe care o avea o buna parte a exilului din tarile din Europa de Est, in anii ’80, in legatura cu aceasta dimensine morala si a posibilitatii schimbărilor din Europa satelizata de sovietici. La Paris, unde exilul avea o activitate destul de sustinuta si unde activam exista intre altele si o preucupare de ordin moral. In naivitatea noastră, credeam că suferinţa Europei de Est, în sensul creştin al termenului de suferinţă, va aduce, in momentul iesirii acesteia de sub cizma ruseasca, lumii occidentale un binevenit curent de aer proaspăt necesar corectarii carentelor ei morale. Lumea occidentală avea o nevoie evidenta, consideram noi, de o revigorare morală, de o revenire la promovarea unor valori morale. Din nefericire ceea ce s-a întîmplat după 1989 a fost exact invers. Toate relele Europei occidentale au fost absorbite cu o rapiditate de necrezut în Europa de Est şi exacerbate în mod canceros. Astazi, cu reculul pe care il avem, putem intelege usor ceace s-a intamplat, cum a cazut zidul Berlinului si cum s-a elaborat si implementat procesul de tranzitie. Acesta n-a fost decat un „gentlemen’s agreement” între Est şi Vest. In schimbul trecerii la modelul politico-economic al lumii occidentale, cu avantajele ce decurgeau pentru occident din aceasta trecere (piete de desfacere imense, mana de lucru ieftina si calificata, disparitia razboiului rece si a pericolului degenerarii in unul cald, etc.), structurile KGB-isto-nomenclaturiste pastrau controlul procesului de tranzitie in tarile foste comuniste. Sa precizez ca in acest proces de tranzitie cei care il controlau au promovat, sub masca social – democratiei, un fel de liberalism salbatec, in detrimentul unui model care convenea mult mai bine situatiei socio-economice in care se gaseau tarile iesite din comunism si care este modelul crestin-democrat. Aceasta abordare venea ca o mănuşă celor care trebuiau de-acuma să se transforme din înalţi nomenclaturişti în mari burghezi; puteau băga mîinile pînă la coate în bunul si banul public. In acest mod s-au făcut majoritatea averilor aşa-zişilor oameni de afaceri, noii imbogatiti.

N.F.: Să nu mai vorbim despre cum s-au făcut retrocedările!

Al. H.: Totul s-a inlantuit sub privirea concilianta a vestului care cum am subliniat deja, din diferite ratiuni, s-a impotrivit unui Nürenberg al comunismului. Intr-o exprimare lapidară si desigur caricaturala am putea spune că perioada de tranziţie este perioada de legalizare a furturilor făcute cu pistolul, după cel de al Doilea Război Mondial. Atunci, cu sprijinul sovietic, s-a ieşit cu pistolul şi s-a spus: „Davai bunurile voastre în numele poporului!”. Tovarăşii, mafioţii kagebisto-nomenclaturisti, le-au utilizat în numele poporului, timp de cincizeci de ani, iar după ’89 au procedat la legalizarea acestor furturi. Asta este esenţa perioadei de tranziţie. Şi acesta a fost unul din aspectele „gentlemen’s agreement”-ului cu occidentul. Acest lucru s-a evitat într-o singură ţară, în Germania de Est, unde lucrurile au evoluat altfel, dar, în celelalte ţări… Uitaţi-vă la Ungaria care este într-o stare falimentară.

N.F.: Poate în Cehia să fie procesul mai…

Al.H.: Desigur, pe măsură ce avansezi spre Est este din ce în ce mai rău, este mai putin bine in Ungaria si Slovacia decat in Cehia si Slovenia si mai rau in Romania si Bulgaria decat in primele doua tari. Putem continua. Dar sa revenim la Ungaria, care este o ţară eminamente central europeana, unde primul ministru este fostul secretar general al tineretului comunist si astazi unul dintre cei mai bogaţi oameni din aceasta tara. El afirma de altfel cu toata dezinvoltura că are un comportament cat se poate de normal inclusiv acela de a-si minti cu sfruntare electoratul.

N.F.: Credeţi că justiţia este capabilă – la noi, după cum aţi văzut, se cultivă foarte mult ideea reformei în justiţie, capacitatea justiţiei de a îndrepta lucrurile – să corecteze ceva în sensul moral al evoluţiei lucrurilor? Bineînţeles, aşa cum se aplică această reformă – cum se spune – la raftul doi, şi nu la cei din primul.

Al.H.: Dacă ne uităm în jurul nostru vedem că nici unul dintre marii imbogăţiţi – şi ştim cum s-au îmbogăţit – nu este astăzi tras la răspundere. Sînt tot felul de afirmaţii rasunatoare de lupta impotriva coruptiei; ceace rămîne insa in mod concret nu este decat praful aruncat în ochii electoratului. Justiţia se gaseste la noi din nefericire intr-o stare jalnica: nu este independenta, nu este impartiala, nu este legata la ochi. In domeniul justitiei apar la lumina zilei nu numai eficacitatea controlului exercitat de cei ce detin puterea reala, fostii securisto-nomenclaturisti ci si unele minusuri ale strategiei elaborate la Bruxelles privind tranzitia, constructia institutionala. Astfel Comisia UE care a conceput cu mult profesionalism si tehnicitate celebrele criterii de la Copenhaga nu a dat dovada de suficienta cunoastere a realitatilor din tarile in tranzitie sub aspect moral. Limitarile impuse de „gentlemen’s agreement”-ul de care vorbeam mai sus au avut desigur rolul lor sub acest aspect. Sigur că într-o societate normală este perfect justificat ca magistraţii să fie inamovibili. Dar această inamovibilitate, dacă se aplică fără discernămînt cu respectarea ad literam a unor principii fara sa se tina seama de realitatea concreta si ignorand unele aspecte morale aplicarea principiului devine contraproductiv si chiar mai rau, in imediat se ajunge la catastrofe. Cu inamovibilitatea magistraţilor in ţările din Est devin inamovibili toţi dinozaurii din sistemul juridic anterior, comunist. Ce deserviciu mai mare se poate face justiţiei decît această aplicare fără discernămînt a unor principii europene!? Pe de alta parte Bruxelles-ul a pus degetul pe rana desemnand cu perspicacitate coruptia ca factor esential ce impiedica evolutia Romaniei si a altor tari in tranzitie, in ritm corespunzator, spre normalitate. Lupta împotriva corupţiei este primordiala, este unul dintre punctele cheie, dar ea este blocata de controlul exercitat de fostele structuri de tip mafiot; ele sînt responsabile de marea coruptie. Atîta timp cît nu iei atitudine împotriva acestor structuri si a reprezentantilor acestor interese degeaba te tot chinui să găseşti modalitati de luptă împotriva marii corupţii.

N.F.: Eu aş mai aduce în discuţie şi un fapt care cred că ar fi trebuit luat în vedere de Comunitatea Europeană, în momentul cînd s-a pus problema intrării ţărilor din Est, într-un ritm chiar foarte alert. Şi anume faptul că magistraţii şi oamenii justiţiei, în ţările acestea comuniste, reuşeau să-şi facă studiile „superioare”, în perioada comunistă, doar cu aprobările comitetului de partid, care, în acest mod, îi şi selecta, astfel încît deveneau oameni de nădejde ai sistemului represiv. Crimele trebuiau să fie acoperite, justificate „juridic” de către comunişti. Era un sistem de agresiune, de exterminare, nu numai fizică, dar şi morală, care se baza pe aceşti piloni fantastici, ce se defineau drept magistraţi. În momentul de faţă, cu aceşti magistraţi se lucrează. Nu este normal! Ar fi bine să angajăm un jurist foarte bun, de la Paris, sau de la Berlin şi Londra, spre a restabili dreptul într-un important proces cu mîrşevia comunistă? Cîţi avocaţi din lumea occidentală, de la Madrid sau de la Haga, ar veni să pledeze astăzi într-un proces în România?

Al.H.: Aveti perfecta dreptate, ma sustineti in ceace am spus mai sus. In ceace priveste implicarea juristilor occidentali in Romania sunt sigur că ar face-o; exista o serie de argumente in acest sens si precedente elocvente. Unii, si poate nu putini la numar, ar actiona dintr-un sentiment de datorie morala si din pasiune profesionala. Afirm acest lucru din experienta personala; pot mentiona multe nume de juristi care au inteles sa contribue la revenirea Romaniei la normalitate. In primavara lui 1990 am contactat mai multi mari constitutionalisti francezi, sa-l amintesc pe Henri Mazeaud, care cu mult entuziasm au acceptat sa fie consilieri ai PNTCD. Fiul lui Henri, Pierre Mazeaud om politic de mare suprafata a acceptat sa devina membru al ADER – Action pour la Démocratie en Roumanie – asociatie pe care o prezidam la Paris si care era filiala de facto a PNTCD in Franta. Si pe urma sa nu uitam ca in lumea occidentală banul, castigul, exercita o mare atractie si probabil ca juristi foarte buni ar fi interesati si sub acest aspect sa contribue la rezolvarea unor dificile probleme juridice.

N.F.: Nu sînt astăzi în Occident români cu o anumită stare materială, care să poată să-şi angajeze celebrităţi în domeniul juridic spre a li se apăra cauzele la nivelul confuz al postcomunismului securistic românesc? De ce nu se petrec asemenea situaţii fireşti, cînd un organism european nu funcţionează decît – din păcate, constat – aproximativ, prin respectarea condiţiilor juridice ale unor state fost comuniste, care nu şi-au europeizat prin nimic condiţia, în funcţie de comunitatea din care fac astăzi parte?

Al. H.: Aici eu sînt foarte sceptic faţă de anumite abordări morale ale lumii occidentale. Lumea vestică promovează o valoare, care se numeşte eficacitate şi care se poate numi in anumite conditii pragmatism, in altele cinism; vezi Machiavel in politica – scopul scuza mijloacele. In numele eficacităţii se acceptă foarte multe lucruri. Eficacitatea desigur a jucat, de la Renastere incoace, un rol eminent in progresul lumii, incepand cu lumea occidentala şi ma gandesc in primul rand la evolutia stiintei si tehnicii. Dar promovarea eficacitatii are si un aspect negativ, ea s-a facut si se face în detrimentul altor valori in primul rand al celor morale. Si asta este o catastrofa. Dar vorbeaţi despre de facultăţile de drept, de istorie, de sociologie, de filosofie din epoca comunista. Astea erau toate facultăţi cu profil politic clar, care trebuiau să asigure formarea elitei politice fidela regimului; nu intrau acolo decît cei verificati, ai lor.

N.F.: Şcoala de poliţie avea şi o secţie de drept.

Al. H.: Şi este normal, pentru că sistemul comunist a luat toate măsurile ca tot ceea ce inseamna proces de decizie să fie accesibil numai celor „aleşi”. Ceilalţi puteau fi buni tehnicieni, dar atat. Inginerii erau executanţi, nu trebuiau să gîndească, sau să gîndească numai la eficacitatea realizărilor tehnice şi a producţiei. Sa fiu bine inteles, am cel mai mare respect pentru tehnicieni, ei sunt indispensabili lumii moderne care progreseaza datorita lor. Si societatea occidentală tot pe tehnicieni se bazează. Ceea ce este in cauza este limitarea implicarii tuturor in treburile cetatii; rezervarea domeniului politic unei mafii devotata nu interesului cetatii ci interesului propriului buzunar. Este problema adevaratei democratii care nu poate functiona cu adevarat decat cu participarea tuturor..

N.F. :Lumea occidentala este deci un model?

Al.H.:Imi aduc aminte – sînt opt ani, sau poate chiar nouă, de atunci –, cînd a apărut scandalul în America, cu societatea „Eon”, care fusese prima punere sub reflector a raportărilor false şi a bilanţurilor fictive, a beneficilor lipsite de orice realitate. Era ceva absolut paralel cu raportările din sistemul comunist, în care fiecare ministru se lauda cu rezultatele fictive pe care pretindea ca l-ar fi obtinut. Au urmat alte scandaluri de aceeasi natura, preludiu al crizei actuale. Un fapt este evident: criza prin care lumea trece astăzi nu este numai o criză financiară, nu este numai o criză economică, este o criză de sistem care, pînă la urmă o putem considera sub un anumit aspect chiar binevenită. Pentru că trebuie reconsiderată abordarea de fond a lucrurilor, lumea nu-si mai poate permite sa-si continue evolutia in acelasi fel, pe aceleasi coordonate. Există şi alte soluţii. Şi de aceea eu inteleg sa continui fara preget lupta pentru ca ideologia crestin democrata sa se impuna. Ea corespunde cel mai bine situaţiei de astăzi şi corespundea cel mai bine şi momentului ieşirii României din comunism. Iesirea din comunism deschidea mai multe optiuni: fie un socialism de tip marxist, care era evident refuzat, fie un liberalism pur şi dur, fie modelul crestin-democrat. Primele două abordări nu corespundeau nevoilor momentului, nevoii marii majorităţi a poporului care ieşea din comunism. Viziunea creştin democrată este bazata pe cateva mari valori care sunt : libertate, democratie, dreptate, solidaritate. Ea preconizeaza o economie socială de piata, care permite pieţii să functioneze liber si sa asigure eficacitatea economică, eficacitate moderata de corecturi care sa garanteze solidaritatea si dreptatea sociala. Ea preconizeaza deasemenea o gestiune si o adninistrare performante bazate pe principiul subsidiaritatii. Crestin-democratia permite evitarea derapărilor la care am asistat în aceasta trista si imorala perioada a tranzitiei. In Europa, unde crestin democratia s-a aflat la baza constructiei UE, ea se gaseste astazi intr-o situatie relativ dificila fiind debordata de partide populiste, eminamente pragmatice pentru care abordarile cu caracter moral nu se bucura de mare trecerecare. In Partidul Popular European familia crestin democrata nu mai este majoritara. In România crestin democratia se gaseste intr-o situatie extrem de dificila, nemaireprezentand pentru moment o alternativa posibila. Ea a fost încarnată de P.N.Ţ.-ul care s-a afiliat familiei creştin democrate din 1987, şi ştiu fiind martor la aceste demersuri ca PNT-ul a fost privit cu respect, simpatie si speranta de catre familia politica crestin democrata europeana si internationala. PNTCD a orientat Romania spre occident, spre integrarea in UE si NATO, el a demarat adevarata reforma. Creştin democraţia reprezentată in Romania de Partidul Naţional Ţărănesc, era inacceptabila pentru foştii comunişti, intrucat partidul care incarna valorile crestin democrate reprezenta autentica Romanie, cea care s-a batut cu atata curaj impotriva comunismului si pentru pastrarea identitatii si valorile perene ale poporului roman. PNT a fost partidul care a acţionat cu toată determinarea şi fermitatea împotriva tuturor dictaturilor, nu numai a celei comuniste, cel care a dat numărul cel mai mare de victime în puşcăriile comuniste. De aceea puternicii zilei doresc disparitia PNT-ului, de aceea el este atat de detestat, atat de defaimat si adus astazi in stare atat de rea.

N.F.: Ce perspective are creştin democraţia, în momentul de faţă, în România?

Al.H.: Eu sînt convins că există o nevoie enormă de creştin-democraţie, şi cînd există presiunea acestei nevoi se vor găsi soluţii. Ea se va impune că vrem sau că nu vrem. Pentru că liberalismul şi-a demonstrat limitele, de socialism nici să nu mai vorbim, şi atunci este soluţia care rămîne. UE imbratiseaza si ea marile valori crestin democrate; economia sociala de piata concept promovat de Ludwig Erhard este cea a economiei UE.

N.F.: Practic ar da o soluţie pentru salvarea României.

Al.H.: Nu numai a României, dar lumii de astăzi. Lumea de astăzi are nevoie de creştin democraţie. Asta este soluţia pentru o economie eficientă, dar care să fie controlată, de aşa natură, încît crizele, ca cea de astazi care îşi are rădăcile în Statele Unite să nu mai fie posibile. Şi cred că această abordare, aceasta viziune se va impune cu atît mai mult cu cît globalizarea se accelereza si principiul de gestiune creştin democrat, subsidiaritatea, corespunde perfect unei lumii globalizate.

N.F.: Ascultîndu-vă, regret, domnule Herlea, că nu ne veţi reprezenta în Parlamentul European.

Al.H.: Mă flataţi, domnule Florescu. Trecînd insa peste modestie, cred intr-adevar că aş fi putut contribui in mod eficace la promovarea intereselor Romaniei si a valorilor crestin democrate în Parlamentul de la Bruxelles. Aveam experienţa necesara, fiind activ în instituţiile europene, in special în cadrul familiei politice creştin-democrate, din 1996, de cînd s-a constituit PPE. Am participat la consituirea lui şi de atunci pînă in prezent am activat în cadrul acestei familii. In 1998 am fost ales vice-presedinte al Internationalei Democrat Crestine (IDC) si de atunci pînă anul acesta am activat ca membru al Comitetului Executiv al IDC. Este una din poziţile cele mai înalte pe care un român a ocupat-o într-o organizaţie politică internaţională.

N.F.: Cu atît mai mult trebuia să fiţi acum la Bruxelles.

Al.H.: Multumesc inca odata pentru apreciere

N.F.: Cînd credeţi că ar putea să obtina Basarabia statutul de tara candidata la UE, fără să determine un veto a Rusiei?

Al.H.: Din nefericire, am văzut felul în care Europa şi chiar America se comportă faţă de Rusia. Exemplul pe care l-am evocat în discuţia noastră, referitor la ceea ce s-a întîmplat acum un an de zile, la summitul NATO de la Bucureşti, este un exemplu revelator. Felul in care este tratata Georgia, constitue un altul. Occidentul nu acceptă să facă vreun gest care să poată să-i aducă eventuale dezagremente privind legăturile sale cu Moscova. Şi asta, ca întotdeauna, a fost, după părerea mea, o atitudine nerealistă, pentru că Moscova, cum spunea şi Stalin, cînd întreba cîte divizii are Papa, nu înţelege decît un limbaj care este limbajul forţei. Imediat ce simte o ezitare, ea ştie să o folosească cu multă abilitate. Şi, pe de alta parte Moscova are o politică externă care este urmărită cu determinare şi cu profesionalism de peste trei sute de ani..

N.F.: Şi nu au scrupule. Să ne amintim despre lichidarea unui agent secret la Londra.

Al. H.: Da, şi lumea occidentală a înghiţit şi a uitat. E inacceptabil. Revenind la Basarabia trebuie subliniat faptul ca situatia ei este datorata nelichidarii consecintelor Pactului Molotov-Ribentropp, care a fost denuntat de catre toata lumea.

N.F.: Dacă imi aduc bine aminte, imediat după evenimentele din 1989, cînd s-a pus problema ca România să revină la locul ei, în Europa, între ţările romanice, s-a amintit de semnătura care s-a dat la Helsinki pe acel tratat de recunoaştere a graniţelor. Nu s-a mai ţinut seama, aşa cum era firesc, de existenţa unui Pact Molotov-Ribentropp.

Al.H.: Repet pactul a fost denunţat, dar nu consecinţele lui. A fost o contradicţie, o incompatibilitate între principiul păstrării frontierelor si cel al lichidarii consecintelor unui pact denuntat.

N.F.: Să ne aducem aminte că în Serbia s-a putut crea un nou stat, Kosovo, iar povestea Basarabiei nu s-a putut rezolva, care era cea mai legitimă dintre toate.

Al.H.: Cea mai legitimă si care trebuia rezolvată aşa cum a fost rezolvată problema Ţărilor Baltice. Occidentul in abordarea lui pragmatica poarta o evidenta responsabilitate. Prea adesea Romania este tratata cu condescendenta, ca o tara semi-europeana si unul din principalele roluri ale unui deputat roman in Parlamentul European este tocmai corectarea acestei stari de fapt. Stiţi cine a fost cel mai mare adversar al meu, cît am fost trei ani ministru, la Bucureşti?

N.F.: Spuneţi-mi!

Al.H.: Ambasadorul Uniunii Europene la Bucureşti, F. Fotiadis, care şi-a permis o atitudine aroganta şi pe care l-am pus foarte repede la punct, spunîndu-i: „Domnule, te rog foarte mult să respecţi instituţia. Să ştii că sînt tot atît de european ca şi dumneata şi să te comporţi în consecinţă”. A fost şocat dar a inghitit-o. O astfel de atitudine mi-a adus respectul multora la Bruxelles. Doresc sa precizez pentru a evita eventuale interpretari eronate ca relatiile mele cu toti ceilalti ambasadori la Bucuresti ai tarilor membre UE si a tarilor candidate au fost excelente. Sa amintesc numai de ambasadorii Frantei, Angliei, Germaniei, Finlandei, etc.. F. Fotiadis, mare sustinator a premierului de trista amintire, R. Vasile, a fost o evidenta exceptie. Odată şi odată îmi voi scrie memoriile şi am să povestesc mai mult, pentru că am ce istorisi.

N.F.: Vă mulţumesc.

Bucureşti, 15 aprilie 2009

Dialoguri esenţiale cu Alexandru Herlea despre alegerile din România pentru Parlamentul European (I)

Nicolae FLORESCU: Domnule Alexandru Herlea, am impresia că venirea dv. la Bucureşti, în aceste zile, se datoreşte unui fapt mai important decît unul obişnuit. Există actualmente un interes pe care l-aţi arătat, în chip deosebit, fenomenului politic ce domină aceasă perioadă?
Alexandru HERLEA: Da, aveţi dreptate! Prezenţa mea mai îndelungată în România se datoreşte demersurilor pe care le-am facut pentru a deveni candidat în alegerile pentru Parlamentul European.
N.F.: Am citit pe internet şi o declaraţie pe care aţi făcut-o dv., un fel de angajament în legătură cu acestă candidatură.
A.H.: Mi-am creat un blog unde se găseşte o declaraţie în care precizez care este obiectivul şi sensul angajării mele. Notez că am încercat să candidez ca independent întrucât PNŢCD, adevăratul PNŢCD, cel al cărui membru sunt, nu poate participa la alegerile pentru Parlamentul European, aşa cum nu a putut participa nici la alegerile parlamentare naţionale din toamna trecută. Ştiam că este un demers dificil, trebuia conform legii să strîng o sută de mii de semnături şi asta într-un timp foarte scurt. Cu toate eforturile depuse nu am reuşit să strâng decât o treime. Numărul mare de semnături impus unei candidaturi individuale este, de fapt, un mod de a o bloca. Când unui partid îi trebuiesc două sute de mii de semnături, este absolut inechitabil şi contrar oricărei deontologii să ceri unei singure persoane o sută de mii. Am hotărât să mă angajez într-o astfel de bătălie electorală considerând acest lucru ca o datorie morală. Trei ani de ministeriat, am fost cel dintâi ministru al integrării europene, şi un an ca ambasador pe langă Uniunea Europeană mi-au permis să acumulez o experienţă pe care doream să o pun la dispoziţia României şi a poporului român. Am fost ministrul integrarii când, la Helsinki, în decembrie 1999, s-a decis deschiderea negocierilor cu Ţara noastră şi primul ambasador pe lângă Uniunea Europeană, după începerea negocierilor. M-am aflat deci într-o poziţie cheie atunci când s-a luat o hotărârea majoră, ce reprezintă în istoria României o piatră de hotar. Consider că experienţa şi credibilitatea internaţională pe care le-am câştigat în aceste perioade nu-mi aparţin ci aparţin poporului român.
N.F.: Am impresia că acesta a fost punctul forte al declaratiei dv. De fapt al angajarii dv. in aceasta campanie electorala.
A.H.: Da. Repet, consider că această experienţă am datoria să o pun la dispoziţia poporului român; este motivul pentru care m-am angajat. Sunt insa perfect constient că atitudinea mea este o atitudine donquijotească, o atitudine de om idealist. Aş dori să fac o paranteză aici. Eu cred că istoria are nevoie de donquijoţi. Pentru că lumea nu se poate mărgini numai la lucruri şi acţiuni calculate, estimate dinainte ca posibile. Trebuie să încerci şi imposibilul. Lucrurile frumoase sunt de altfel cele gratuite. Numai astfel se poate progresa.
N.F.: Înţeleg răspunsul dv., dar nu pot să nu constat, ca gazetar, că lumea românească de astăzi evită specialistul, evită omul format, omul care poate să aibă un cuvînt competent de spus.
A. H.: Nu cred că este vorba de lumea românească ci de cei care deţin puterea; ea a rămas în mâinile fostei nomenclaturi şi a fostei securităţi. Ei sunt cei care fac jocurile inclusiv cele de promovare a specialiştilor, pe care îi evită, îi blochează şi îi elimină atunci când se dovedesc a fi persoane care nu pot fi controlate. Se evită omul care are o conduită morală şi care acţionează conform principiilor ce-l călăuzesc. Ca ministru şi ca ambasador am fost un om liber; m-am comportat şi am acţionat numai conform convingerilor mele. Aceasta într-un sistem şi context politic cum este cel din România, căruia nu-i convin asemenea atitudini.
N. F.: Aveţi ceva să vă reproşaţi din ceea ce aţi făcut şi, poate, că aţi fi putut să faceţi mai bine.
A. H.: A, desigur! Întotdeauna este loc pentru mai bine. Dar, dacă am făcut greşeli sau, mai degrabă, nu am performat la nivel mai ridicat, asta nu s-a datorat, în nici un caz, unei atitudini legate de teama sau de interese personale, ci lipsei unor cunoştinţe inerente oricărui drum pe care îl deschizi şi în special dăunătoarei eficacităţi a structurilor vechiului sistem, care continuă să controleze totul. Eu dacă am putut fi performant, am fost în străinătate unde mă bucuram deja de credibilitate în rândul unui număr important de responsabili politici, cu precădere de centru dreapta, pe care îi cunoşteam de multă vreme. Am putut astfel să joc un rol în evoluţia strategiei de lărgire a Uniunii Europene pledând în favoarea menţinerii tuturor ţărilor candidate în procesul de lărgire. Să amintesc că Agenda 2000, document programatic al Comisiei Uniunii Europene, făcută publică in vara lui 1997, închidea României şi altor ţări candidate uşa în nas. Congresul Partidului Popular European (PPE) de la Toulouse din 7/9 noiembrie 1997, la care am participat activ, a definit o nouă strategie de lărgire care preconiza ca toate ţările candidate să rămână în procesul de integrare în Uniunea Europeană, unele începând negocierile imediat, celelalte continuând să se pregătească intensiv şi beneficiind pentru aceasta de un ajutor financiar suplimentar. Noua strategie a fost ulterior adoptată şi oficializată de summit-ul Uniunii Europene de la Luxembourg, din decembrie a aceluiaşi an. În continuare m-am luptat utilizând argumente de ordin moral, politic, economic şi social pentru ca negocierile cu România să inceapă cât mai devreme. Astfel am fost printre cei care au pledat ca diferitele criterii de aderare să nu aibă aceeaşi pondere şi criteriul politic să devină prioritar. Era singura şansă pentru ca România să poata deschide negocierile avand in vedere situatia extrem de deficitara in care se gasea indeplinirea criterilor: economic, cel de absorbtie a acquiului comunitar, cu precadere transpunerea lui in viata si cel institutional. Hotararea de incepere a negocierilor cu Romania s-a luat la summit-ul Uniunii Europene de la Helsinki in decembrie 1999. Pentru mine a fost o zi extraordinara. Ma opresc aici, cu alta ocazie poate intram in detalii si va asigur ca am ce povesti. In Tara, unde ca ministru al integrarii europene trebuia sa fiu animatorul si catalizatorul reformelor, am fost, din nefericire, mai putin performant. Am fost adeseori blocat si nu am beneficiat de nici o sustinere de substanta, nici chiar din partea propriului meu partid. Mi-am dat seama foarte repede de acest lucru, curand dupa ce am ajuns ministru. Nu am demisionat insa considerand ca pe plan extern pot contribui eficace la integrarea Romaniei in Uniunea Europeana si ca acesta integrare constitue calea principala de revenire la normalitate. Cred si astazi ca am avut perfecta dreptate, dar ca sub anumite aspecte privind revenirea la normalitate am fost prea optimist. Nu continui pe acesta tema care este mult prea vasta. Doresc sa precizez insa ca mi-am continuat activitatea politica in favoarea Romaniei si a promovarii moralitatii in viata politica si dupa revenirea in Franta, la universitatea de la care plecasem. Actionam din pozitia de membru al Comitetului Executiv al Internationalei Crestin Democrate, responsabil cu tarile din Europa Centrala si de Est si din cea de membru in doua grupuri de lucru ale PPE. Majoritatea clasei politice româneşti nu privea insa cu ochi buni activitatea mea politica si prezenţa mea la Bruxelles, pentru că îi deranjam. Eu sînt unul dintre cei care, alături de prieteni de-ai mei, membri ai familiei politice PPE, am luptat în februarie 2004, pentru adoptarea acelui celebru punct 10, din rezolutia PPE, care este, de fapt, echivalentul punctului 8 din Proclamaţia de la Timişoara. Mi-aduc aminte că eram cîţiva, cu precadere din Tarile Baltice si alte state foste comuniste care s-au batut pentru promovarea acestei rezolutii. Sa-i amintesc pe Vytautas Landbergis, fostul presedinte al Lituaniei si pe Jancek Saryusz-Wolski devenit ulterior, ca mai multi altii, europarlamentar, vice-presedinte al Parlamentului European. Cei mai rezervati, chiar ostili erau unii reprezentanţi ai ţărilor din Europa Occidentală. Nu a fost o surpriza ci confirmarea unei cinice realitati. Unul din ei, un prieten, Elma Brok, presedintele comisiei de afaceri externe a Parlamentului European, care a fost la invitatia mea, cand eram ministru, de mai multe ori in Romania, mi-a explicat de ce se împotrivea acestui proiect: refuza un Nürenberg al comunismului. Pana la urma, punctul 10 din rezolutia PPE care preconizeaza ca foştii înalţi nomenclaturişti şi foştii membri ai poliţiilor politice din ţările foste comuniste să nu poată candida pentru Parlamentul European sau să ocupe funcţii înalte în comisii sau în administraţia celorlalte instituţii europene, s-a votat si a fost adoptat.
N.F.: Cum vă explicaţi că totuşi, deşi aţi luptat pentru izbînda acestui punct, echivalent cu punctul 8 al Proclamaţiei de la Timişoara, acest deziderat nu a acţionat tocmai în ţara de unde pornise proclamaţia?
A.H.: Precizarea care trebuie făcută este că a fost o rezolutie a PPE, care este majoritar in Parlamentul European, dar nu a devenit niciodată rezolutia acestuia din urma, care nu a adoptat-o. Acelasi lucru s-a întîmplat în Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei în care abordări similare au eşuat. Fosta presedinta a acestei din urma institutii, dna Cathrine Lalumière, cu care am participat la numeroase colocvii si mese rotunde in cadrul Miscarii Europene, mi-a spus-o clar: Occidentul sustine felul in care se petrece tranzitia in Europa de Centru si de Est si refuza punerea in cauza a fostilor responsabili comunisti. Mi se pare evident că blocarea punctului 8 de la Timişoara – care a fost atît de dramatică pentru România – nu a deranjat Occidentul. Gresala a fost a noastra, noi n-am stiut sa-l transpunem in viata. Nu trebuie sa asteptam nimic de la nimeni; ajuta-te si Dumnezeu te va ajuta. Afirmatia presedintelui Constantinescu, în decembrie 1996, că punctul 8 este golit de conţinut datorita castigarii alegerilor de catre Convenţie a marcat inceputul sfarsitului acesteia. Aş vrea să precizez, pentru a evita unele ambiguităţi şi interpretari tendenţioase, faptul că eu consider şi astăzi că guvernarea din 1996-2000 a fost cea mai performantă guvernare pe care a avut-o România din 1990 pînă acum. In timpul presedentiei lui Emil Constantinescu s-a realizat reorientarea României atat pe plan intern, dar mai ales pe plan extern pe calea pe care sunt convins ca ea va evolua in viitor. Afirm fara ezitare că guvernarea din 1996 – 2000 a orientat România spre NATO si Uniunea Europeană şi pe plan intern a accelerat si sub multe aspecte a demarat trecerea spre economia de piata. Sigur că s-au făcut şi greşeli, principalele fiind păstrarea securiştilor în structurile de putere si nerestituirea proprietatiilor care s-au suprapus penuriei dramatice de competente. Ele au fost abil exploatate de fostele structuri care au reusit sa creeze in opinia publica imaginea unui guvernari ratate. Este adevarat ca infiltratii si cozile de topor au fost legiuni; sa amintesc numai de Radu Vasile devenit la un moment dat prim-ministru din partea PNŢCD. La aceasta s-a adaugat sabotajul extrem de dur si eficace al PD, partenerul de guvernare al Conventiei, care sub conducerea lui Petre Roman si avandu-l pe Traian Basescu ca varf de lance a lucrat la distrugerea Conventiei si la blocarea actiunilor acesteia. Indepartarea din Guvern, in 1997, a lui Valerian Stan, care se angajase cu determinare in lupta impotriva coruptiei, debarcarea zece luni mai tarziu a primului ministru Victor Ciorbea sau suprimarea postului de ministru al Integrarii Europene imediat dupa ce la Helsinki se hotarase deschiderea negocierilor de aderare, constituie cateva exemple revelatoare.
N.F.: Dacă ar fi fost o asemenea şansă, dacă s-ar fi deschis un asemenea drum în faţa dv., să vă duceţi ca reprezentant, candidat independent în Parlamentul European, cu ce gînduri v-aţi fi dus, domnule Alexandru Herlea?
A.H.: De a continua să servesc România. Angajamentul meu politic s-a situat întodeauna in aceasta perspectiva, de a-i servi pe cei din care mă trag. Şi acestă conştiinţă românească este suptă cu laptele mamei. Aşa am fost crescut şi educat, şi aşa m-am comportat in întreaga mea viaţă. Desigur, ca parlamentar european, aş acţiona pe o serie de coordonate care au fost listate în declaraţia de pe blogul meu şi care pot fi grupate în cînteva mari teme. In primul rînd integrarea unei dimensiuni morale în acţiunea politica si promovarea marilor valori crestin democrate de libertate, justitie, solidaritate, valori ce stau la baza Uniunii Europene. Asta ar include printre altele prevederile punctului 8 de la Timisoara percum si alte problematici de ordin moral, cum ar fi lupta împotriva corupţiei. Al doilea aspect este legat de afirmarea demnităţii poporului român. Comportamentul politicienilor nostri lasa mult de dorit, el este al unora care au stat drepţi în faţa comisarului sovietic. Modul acestora de a spune da, profilul de yesmen, ca sa nu spun mentalitatea de sluga, se regăseşte şi în atitudinile si actiunile lor de la Bruxelles, ceea ce este inadmisibil. Un astfel de comportament nu permite apararea si afirmarea intereselor naţionale si nu insufla nici consideraţie, nici respect. Un alt mare domeniu, desigur cel care interesează cel mai mult pe toţi românii, se refera la promovarea bunastarii si a calitatii vietii inclusiv a absorbtiei fondurilor europene. Astăzi România, care ar trebui să fie principalul beneficiar al acestor fonduri, este o ţară care plăteşte mai mult la bugetul european decît primeşte ca fonduri nerambursabile; totalmente aberant. Desigur cauzele sunt multiple. În primul rînd, este o incompetenţă în definirea si prezentarea proiectelor care trebuie să fie de o anumită calitate pentru a putea fi acceptate. Cauzele şi rădăcinile se regăsesc insa în multe alte aspecte cum sînt cele legate de coruptie care a devenit parte integranta in tactica de accesare a banilor europeni. Daca aş fi europarlamentar asi actiona pentru elaborarea unei noi strategii de asistenţă si anume includerea unei componente care să asigure un real sprijin in alegerea si realizarea proiectelor si care sa permita astfel românului de rînd sa beneficieze intradevar de asistenţa financiară europeană.
N.F.: Îmi permit să vă pun o întrebare care se leagă de starea simplului cetăţean român care ştie că face parte acum din această comunitate europeană, mai mult sau mai puţin. În realitate, ce ne-a adus nouă intrarea în Comunitatea Europeană?
A.H.: Eu consider că ne-a adus foarte mult. Ne-a adus certitudinea că de-acum Romania nu mai este separata de lumea civilizata occidentala ci de cea estica. Acest fapt este fara pret, pentru că toată istoria noastră a fost marcată de amenintarea barbariei venita din Est, de dominatia „fratelui cel mare” de la Moscova şi cred ca întregul nostru comportament este condiţionat de dorinţa, de obsesia chiar, a evitarii repetarii istoriei, a ocupaţiei ruse.
N. F.: Va fi în stare Comunitatea Europeană în momentul de faţă să intervină în povestea Basarabiei şi a relaţiei Basarabiei cu România?
A. H.: Felul în care Uniunea Europeană s-a manifestat în zilele trecute, după izbucnirea crizei de la Chişinău, a fost nu numai teribil de frustrant pentru noi romanii dar si inacceptabil. Încă o dată România s-a gasit într-o poziţie de slăbiciune.
N. F.: Aceeaşi atitudine a avut-o şi preşedintele ţării.
A. H.: Pînă ieri, în 14 aprilie, cînd a revenit. Dar eu mă refeream la atitudinea Occidentului. De ce Occidentul, pînă la urmă, a reacţionat aşa faţă de Basarabia? Pentru că noi românii nu am fost capabili să transmitem mesajele care trebuiau recepţionate ca atare de către Occident. Pentru că, Romania, adica puterea de dupa 89, continua sa trimita la Bruxelles persoane care nu au nici credibilitate, nici cunoştinţe tehnice, ca sa nu vorbesc de cei care saboteaza; rezultatele sînt cele pe care le constatăm. Cum am spus deja dupa decembrie 89 puterea a rămas în aceleaşi mîini. De altfel PSD cu Iliescu in frunte ar fi desigur foarte bucuros ca legăturile să se întărească cu Moscova şi nu cu Occidentul si nu sunt din pacate singurii.. Consecinţele se văd. Situaţia Basarabiei este şi ea rezultatul acestei stări a naţiunii române în totalitatea ei. Ceea ce trebuie afirmat este că Basarabia este parte integrantă a României. Este un teritoriu care a suferit mai mult decît alte regiuni româneşti din cauza invaziei ruseşti. Şi noi, ceilalţi români, avem o datorie specială faţă de basarabeni, tocmai datorită acestei suferinţe suplimentare pe care ei au cunoscut-o. Momentul de astăzi mi se pare important; sper ca fortele de opozitie sa-l foloseasca. Aşa a fost şi momentul din 1991. Ştiu din conversaţiile pe care le-am avut cu diferiţi responsabili occidentali că ei se aşteptau atunci să existe o dinamică ce trebuia să ducă la revenirea Basarabiei în graniţele fireşti ale României. Acest moment s-a ratat. S-a ratat datorită trădării lui Iliescu, care se pregătea să semneze cu Moscova un tratat. Dacă nu cădea imperiul sovietic in 1991, probabil că acest tratat s-ar fi semnat. Momentul de faţă este un nou moment în care problema reunificării se poate pune. Poate sub forme diferite, dar pactul Molotov-Ribentropp nu poate rămîne doar la forma declarativă, trebuie înlăturate consecinţele. Ele au fost înlăturate în Ţările Baltice, nu insa si in Basarabia si Bucovina. Probabil că în contextul actual, o integrare cît mai rapidă a Moldovei în Uniunea Europeană ar aduce un răspun. Mişcările de azi, atasamentul tineretului basarabean faţă de identitatea lor romaneasca sunt nu numai emotionante ci ar putea deschide noi direcţii de evoluţie a situaţiei din Basarabia. Chiar o eventuală revenire a Basarabiei în graniţele româneşti. Dar, încă o dată, asta depinde de noi, de noi toti romanii de la Chisinau si de la Bucureşti. Tăcerea lui Băsescu timp de o săptămînă şi mai bine a fost inacceptabila. Ieri a luat insa o atitudine care – din tot ceea ce am putut eu urmări la unele posturi de televiziune – mi s-a părut a fi foarte pozitivă în sensul denuntarii politicii criminale a regimului Voronin.
N. F.: Dle Alexandru Herlea, ce posibilităţi credeţi că are diplomaţia românească să intre într-o relaţie demnă cu comunitatea europeană în momentul de faţă? Mai precis, ce oameni ar trebui să trimitem acolo?
A. H.: Nu găsesc formula cea mai potrivită ca să-mi exprim consternarea faţă de perspectiva ca in Parlamentul European sa ajunga fata presedintelui Băsescu, Vadim Tudor şi Gigi Becali, ca să mă rezum la aceste trei exemple. Pentru că, oricît am fi priviţi cu îngăduinţă şi eventual simpatie, de catre occidentali, oricat pe faţă ne zambesc frumos, mai ales atunci cand isi gasesc unele interese, comportamentul lor nu reprezinta decat o fatada. In realitate zîmbesc cu condescendenţă şi cu dispreţ faţă de prezenţa si prestatiile multor reprezentanţi ai noştri, inclusiv a unora care in anumite cercuri din Romania sunt considerati floarea diplomatiei romanesti, ca Adrian Severin.
N. F.: În ultima instanţă, cu dispreţ, faţă de douăzeci de milioane de români care, practic, erau reprezentaţi acolo. Deci nu este o chestiune chiar foarte simplă.
A. H.: Nu este simplă deloc. Pentru că românii sînt in mare parte judecaţi după cei care îi reprezintă, dupa persoanele care constituie interfaţa cu Occidentul. Şi pe urma si nu in ultimul rand se afla problema apararii si promovarii intereselor romanesti. Polonia in multe privinte ar putea constitui un exemplu de urmat. In privinta comportamentului parlamentarilor romani, de data asta in Adunarea Parlamentara a Consiliului Europei, ma opresc la un exemplu revelator, cel al atitudinii lor în legătură cu încercarea românilor din Serbia de a-şi afirma identitatea românească. Cu acest prilej, a trebuit ca doi deputaţi de origine româna, unul din Basarabia şi celalalt din Ucraina, să-i apere, pentru că deputaţii din România erau la shopping sau, mai rău, au votat pentru rezoluţia sîrbească; si sarbii au avut castig de cauza. Doresc aici sa fac un comentariu. Asa cum fiecare tara libera, Romania este astazi o astfel de tara, are guvernul pe care il merita, asa are si reprezentantii in Parlamentul European pe care ii merita si pe care ii va alege. Si in privinta asta sunt in momentul de fata foarte pesimist, constatand cu tristete ca electoratul roman este tot atat de dezorientat ca acuma 19 ani. Fata de primavara lui 1990 peisajul politic nu numai ca nu a evoluat in sens pozitiv, dar s-a degradat. Atunci exista o opozitie, cert firava insa clara si determinata si exista in special o mare speranta pe termen scurt. Astazi, dupa atatia ani, puterea a ramas in aceleasi maini, manipularile opiniei publice continua cu o eficacitate regretabila iar opozitia s-a transformat in apatie, in refuz de angajare din dezgust pentru politica. Pentru viitor, pe termen mai lung, ramn insa in continuare increzator in capacitatea poporului roman de a se regasi pe sine si de asi lua din nou destinul in proprile maini.

Bucureşti, 15 aprilie 2009

(va urma)

Declaraţie

Alexandru Herlea: candidat la alegerile pentru Parlamentul European, 2009

Alegerile europarlamentare 2009 se desfăşoară pe fundalul crizei în care a intrat întreaga lume şi care este nu numai o criză financiară şi economică ci şi una de sistem. Ea afectează profund Uniunea Europeană (UE) în ansamblul ei şi cunoaşte forme dramatice în unele din noile ţări membre UE printre care şi România. În noul cadru european, din care facem parte, trebuie să ştim să ne apărăm cu fermitate şi determinare interesele, să ne afirmăm identitatea. Provocarea este majoră iar contextul complex şi dificil. România trebuie să fie reprezentată în Parlamentul European (PE) de oameni competenţi, calificaţi, cu experienţă, cei care pot contribui cu adevărat la ieşirea din criza pe care fiecare dintre noi o suportăm.

Competiţia electorală la noi în ţară este, în ciuda aparenţelor de democraţie, deformată şi promovarea celor mai buni are şanse mici. Pe deplin conştient de această realitate am hotărât ferm şi responsabil să-mi depun candidatura pentru PE, for de primă importanţă în apărarea şi promovarea intereselor României şi ale românilor. O fac convins că prezent în PE voi putea pune o caramidă la edificarea noii Românii, cea care îşi va recupera valorile şi se va regăsi pe sine.

În masura în care compatrioţii mei îmi vor face onoarea să-mi dea posibilitatea să-i servesc mă angajez să utilizez întreaga mea energie şi expertiză – pe care am câştigat-o în funcţiile ocupate deja în instituţii europene – în iniţierea şi susţinerea, în interesul României şi al românilor, a unor acţiuni bazate pe marile valori creştin–democrate, naţionale şi europene. Ele trebuie să reducă şi să elimine sechelele perioadei comuniste şi a ultimelor 2 decenii, să contribuie la edificarea reală, nu doar promisă, a unei Românii autentice – europeană, solidară şi prosperă. Acest angajament este în perfectă concordanţă cu întreaga mea activitate, desfăşurată de-a lungul a 40 de ani, recunoscută în ţară şi străinătate ca una competentă profesional şi social- politic.

Astfel:

- Înteleg să acord o adevarată atenţie calităţii vieţii şi bunăstării românilor şi în acest context problemelor absorbţiei fondurilor europene. Voi milita pentru depăşirea rigidităţii şi lipsei de imaginaţie a birocraţiei de la Bruxelles în alocarea asistenţei financiare nerambursabile. Aceasta trebuie acompaniată de sprijinul eficient al experţilor europeni pentru realizarea concretă a proiectelor, condiţie indispensabilă folosirii efective a fondurilor şi a reducerii comisioanelor şi corupţiei.

- În cadrul PE voi apăra întotdeauna nu numai interesul naţional dar şi demnitatea naţională. Consider că românii sunt tot atât de europeni şi ataşaţi valorilor europene ca toţi ceilalţi subiecţi ai statelor membre ale UE. Voi veghea ca românii şi România să fie trataţi cu consideraţie şi pe picior de egalitate cu ceilalţi europeni sau state membre. Este continuarea atitudinii pe care am avut-o şi care a impus respectul interlocutorilor mei în perioada în care am reprezentat România ca ministru sau ambasador.

- Dreptatea socială este o piatră de hotar în orice proiect creştin–democrat şi înţeleg să lupt pentru afirmarea ei. Deşănţata îmbogăţire a unora, puţini la număr, în perioada post-comunistă, datorată în exclusivitate apartenenţei lor la nomeclatură şi securitate, transformate în mafii, trebuie nu numai stopată dar şi corectată. Solidaritatea şi egalitatea şanselor trebuie afirmate şi realizate.

- Mă angajez să susţin dezvoltarea societăţii civile a cărei afirmare este indispensabilă pentru evoluţia mentalităţilor, recuperarea valorilor identitare, progresul cultural, prezervarea patrimoniului material şi imaterial, buna funcţionare a administraţiei şi instituţiilor statului, promovarea unei democraţii autentice. Aceste evoluţii sunt imperative ce constitue jaloane pentru acţiunile pe care le voi întreprinde.

- Educaţia, intim legată de dreptatea socială, de evoluţia spre o societate bazată pe cunoaştere aşa cum o defineşte UE, precum şi de abordarea responsabilă a problemelor ecologice şi de mediu, atât de acute astăzi, constituie pentru mine o altă prioritate. Profilul meu profesional şi experienţa pe care o am în domeniu mă fac să acord o atenţie particulară promovării calităţii în educaţie şi cercetare.

- Voi sprijini interesele tuturor categoriilor sociale, tineri şi vârstnici, cu precădere ale celor nevoiaşi, din oraşul şi din satul românesc – leagăn al valorilor noastre materiale şi spirituale; voi milita pentru dezvoltarea şi modernizarea urbană şi rurală prin absorbţia de fonduri europene.

- Voi acţiona hotărât pentru eliminarea consecinţelor terorii, jafurilor şi abuzurilor din perioada comunistă şi a ultimelor 2 decenii, pentru repararea prejudiciilor şi nedreptăţilor la care marea majoritate a poporului român a fost supusă în aceste perioade.

- Voi duce o susţinută acţiune de informare privind situaţia românilor din jurul graniţelor în special a celor din Basarabia şi Bucovina de Nord, denunţând falsificarea istoriei şi pledând pentru integrarea Republicii Moldova în UE.

- Toate acţiunile mele vor avea ca sursă morala aşa cum este ea definită de către civilizaţia europeană, căreia România i-a aparţinut întotdeauna, civilizaţie ale cărei rădacini se găsesc în spiritualitatea creştină.

Pliant Europarlamentare 2009