Manifestaţiile contra corupţiei în România şi în Franţa: Încercare de a stabili o paralelă – Cui prodest?


De trei săptămâni, manifestaţiile care au loc în toată România şi ţin în şah guvernul corupt de la Bucureşti au atras din nou atenţia întregii lumi asupra acestei ţări care nu a putut încă să întoarcă definitiv pagina sinistră a comunismului. Este cu adevărat emoţionant şi reconfortant să urmăreşti cu câtă determinare peste o jumătate de milion de persoane, înfruntând frigul, sunt seară de seară în stradă şi în principalele pieţe publice atât din Bucureşti, cât şi din numeroase alte oraşe din România. Ei cer respectarea legii, doresc ca Statul de drept să devină realitate.

Din nefericire, până în prezent rezultatele acestei nobile lupte sunt mai degrabă modeste: guvernul a rămas în funcţie chiar dacă a trebuit să facă unele concesii cum este cazul cu o ordonanţă de urgenţă, în cale afară de scandaloasă, care urma să protejeze politicieni corupţi, începând cu preşedintele partidului la putere, care domină Parlamentul. România va rămâne o ţară bananieră atâta timp cât deţinătorii puterii nu demisionează ca urmare a actelor condamnabile pe care le-au săvârşit. În orice ţară civilizată, un guvern care a comis erori de gravitatea celor săvârşite de guvernul de la Bucureşti ar fi demisionat imediat.

De aceea a pune un semn de egalitate între lupta contra corupţiei în România şi cea care trebuie dusă în Franţa şi în celelalte ţări ale lumii în care instituţiile funcţionează este inacceptabil. Şi acest fel de a prezenta lucrurile, făcut de către organizatorii manifestaţiei care va avea loc mâine, 19 februarie, în Piaţa Republicii din Paris este nu numai inacceptabil, dar ridică şi semne de întrebare. Este evident că peste tot şi fără întrerupere, opinia publică, societatea civilă, trebuie să fie vigilentă şi să vegheze pentru ca etica să fie prezentă şi să ocupe un loc din ce în ce mai important în viaţa publică; este o condiţie pentru că statul de drept să existe. Trebuie însă să fim atenţi la faptul că amalgamele datorate carentelor de discernământ, erorilor de judecată şi dorinţei de a fi cât mai ecumenic, anihilează scopul urmărit: întărirea libertăţii, a Statului de drept, a justiţiei sociale.

În zilele noastre, într-o lume în schimbare accelerată pe toate planurile, profund destabilizată, în căutare de repere şi ameninţată de terorismul internaţional şi agresivitatea imperialismului rusesc, manifestaţia anunţată pentru mâine la Paris, în Piaţa Republicii, naşte o justificată întrebare: quid prodest? cui foloseşte? Pentru că această manifestaţie, ca şi altele organizate în trecut, aminteşte sub mai multe aspecte de manipulările concepute în epoca războiului rece, în laboratoarele ex-Uniunii Sovietice. Ca şi astăzi, şi atunci teme generoase, precum apărarea democraţiei şi a libertăţii, a mediului, ajutorarea Lumii a Treia şi a locuitorilor ei etc., erau folosite pentru a destabiliza ţările occidentale. Promovarea lor a găsit un teren extrem de favorabil la Paris, loc mitic a luptelor pentru marile valori pe care să se bazeze construcţia lumii contemporane, cutie de rezonanţă, locul cel mai propice pentru efectuarea şi propagarea manipulării. Trebuia cu orice preţ să fie ocultată realitatea existentă în spatele cortinei de fier pentru ca crimele să poată fi săvârşite de călăii comunişti fără a fi stingheriţi.

Luând în considerare felul în care apelul la manifestaţia de mâine a fost formulat, accentul punându-se pe valori, difuzarea acestuia şi puterea internetului, este probabil ca participanţii la această manifestaţie să fie numeroşi. Majoritatea vor fi probabil de bună credinţă. Ţinând cont de toate acestea, mi se pare necesar ca desfăşurarea manifestaţiei de mâine să fie urmărită cu toată atenţia.

Alexandru Herlea

Les manifestations contre la corruption en Roumanie et en France: essai d’établir un parallèle malvenu – Cui prodest ?

 Depuis trois semaines, les manifestations qui se déroulent dans toute la Roumanie, tenant en échec le gouvernement corrompu de Bucarest, ont attiré à nouveau, après de longues années, l’attention du monde entier sur ce pays qui n’arrive toujours pas à tourner la sinistre page du communisme. C’est en effet émouvant et réconfortant de voir avec quelle détermination plus d’un demi-million de personnes, bravant le froid, sont tous les soirs dans les rues et sur les principales places publiques de Bucarest et de nombreuses autres villes de Roumanie. Ils demandent le respect de la loi, ils exigent que l’état de droit devienne réalité.

Malheureusement, jusqu’à présent les résultats de cette noble lutte restent plutôt minces : le gouvernement est toujours en place même s’il a dû reculer sur une ordonnance d’urgence, particulièrement scandaleuse, qui devait protéger les politiciens corrompus, en commençant par le président du parti au pouvoir qui domine le Parlement. La Roumanie restera un pays bananier aussi longtemps que les détenteurs du pouvoir ne démissionnent pas, en tirant ainsi toutes les conséquences de leurs actes condamnables. Dans les pays civilisés, un gouvernement marqué par des erreurs aussi graves que celles commises par le gouvernement de Bucarest aurait immédiatement démissionné.

C’est pour cela que faire un parallèle entre la lutte contre la corruption en Roumanie et celle qui doit être menée en France et dans d’autres pays du monde où les institutions fonctionnent, est inacceptable. Et cette mise en avant, par les organisateurs de la manifestation qui aura lieu demain, 19 février, place de la République à Paris est non seulement inacceptable mais soulève aussi des interrogations. Il est évident que partout et sans relâche, l’opinion publique, la société civile, doit être vigilante et veiller pour que l’éthique soit présente et se renforce dans la vie publique ; c’est la condition pour que l’état de droit existe. Mais il faut faire attention aussi que les amalgames dus aux carences de discernement, l’erreur de jugement et le désir de ratisser large, ne réduisent à néant le but qu’on laisse entendre poursuivre : le renforcement de la liberté, de l’état de droit, de la justice sociale.

De nos jours dans un monde en mutation accéléré sur tous les plans, profondément déstabilisé, en quête de repères et menacé par le terrorisme international et l’agressivité de l’impérialisme russe, la manifestation annoncée pour demain à Paris, place de la République, incite à se poser la question : cui prodest ? à qui profite cela ? Car cette manifestation, comme d’autres organisées dans le passé rappellent, sous plusieurs aspects, les manipulations conçues, à l’époque de la guerre froide, dans les laboratoires de l’ex-Union Soviétique. A cette époque aussi, des thèmes généreux tel la défense de la démocratie et de la liberté, de l’environnement, l’assistance due au Tiers Monde et aux ressortissants de celui-ci, etc. étaient utilisés pour déstabiliser les pays occidentaux. Leur promotion a trouvé un terrain particulièrement favorable à Paris, lieu mythique des luttes pour les grandes valeurs sur lesquelles le monde contemporain doit se construire, caisse de résonance, c’est-à-dire meilleur endroit pour leur propagation et la mise en œuvre de la manipulation.  Il fallait à tout prix occulter la réalité de derrière le rideau de fer et permettre aux bourreaux communistes d’accomplir leur criminelle besogne.

Vu la manière dont l’appel à la manifestation de demain a été formulé avec l’accent mis sur les valeurs, la diffusion de celui-ci et la puissance de l’internet, il est très probable que les participants seront nombreux. La plupart seront de la meilleure bonne foi. Compte tenu de tout cela il me semble nécessaire de suivre attentivement le déroulement de la manifestation.

Alexandre Herlea

 

Anunțuri

Etichete: , , , ,

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s


%d blogeri au apreciat asta: