Archive for August 2016

27 august 2016: 100 de ani de la intrarea României în Primul Război Mondial

August 27, 2016

Acum un secol, la 27 august 1916, România intra în Primul Război Mondial ; Regele Ferdinand ratifica decizia, din această zi, a Consiliului de Coroană care aproba oficial tratatele semnate, în urmă cu 10 zile, cu Puterile Antantei. A doua zi, primii soldaţi români cădeau pe frontul din Carpaţi, în Transilvania. Ne gândim la ei cu respect şi admiraţie, aducându-le un pios omagiu. La sfârşitul războiului, doi ani şi trei luni mai târziu, la 1 Decembrie 1918, se năştea România Mare, la care Românii visau de generaţii. Aceasta împlinire a fost posibilă graţie curajului şi sacrificiului sutelor de mii de soldaţi şi ofiţeri, simţului datoriei şi înţelepciunii Familiei Regale şi a conducătorilor politici ai vremii, ajutorului frăţesc al Franţei, cu precădere al generalului Berthelot şi, desigur, datorită conjuncturii, evoluţiilor pe plan internaţional, a ursitoarelor care au fost favorabile Românilor.

Astăzi s-ar putea ca situaţia pe teritoriul României Mari să fi evoluat şi se apropie din ce în ce momentul în care eliminarea consecinţelor sinistrului pact Hitler – Stalin să devină în sfârşit posibilă. Recentele funeralii ale Reginei Ana la care au participat cei 2 Preşedinţi, cel al României şi cel al Republicii Moldova, sunt de bun augur. Să visăm că reunificarea României cu Republica Moldova va avea loc cu ocazia centenarului României Mari. Trebuie să credem în vise, puterea lor este de netăgăduit.

Probabil că începând de astăzi şi până la 1 Decembrie 2018, numeroase evenimente comemorative vor avea loc atât în România, cât şi în străinătate. Să sperăm că ele vor pune cu succes în evidenţă locul important pe care Primul Război Mondial îl ocupă în istoria României, eliminând unele tăceri şi corectând mistificările din epoca comunistă; că rolul pe care Ţara l-a avut în acest război să fie mai bine cunoscut în străinătate, cu precădere în Franţa; că va stimula cercetarea, permiţând astfel o mai bună cunoaştere a acestei perioade şi o punere a ei într-o nouă lumină.

La Maison Roumaine s-a angajat deja pe această cale; 4 din cele 5 conferinţe pe care le-a organizat în primăvara acestui an au fost consacrate acestei tematici, insistându-se pe legăturile care au unit Franţa şi România în timpul Primului Război mondial; vom continua.

Alexandru Herlea

_____________________

Il y a un siècle, le 27 août 1916, la Roumanie entrait dans la Grande Guerre; le Roi Ferdinand ratifiait la décision prise, ce jour, par le Conseil de la Couronne qui approuvait officiellement les traités signés 10 jours plus tôt avec les Pouvoirs de l’Entente. Le lendemain les premiers soldats roumains tombaient sur le front des Carpates, en Transylvanie. Nous pensons à eux avec respect et admiration, en leur apportant un pieux hommage. A la fin de la Guerre, deux ans et trois mois plus tard, le 1erDécembre 1918, est née la Grande Roumanie, à laquelle les Roumains rêvaient depuis des générations. Cet accomplissement a été possible grâce au courage et sacrifices de centaines de milliers de soldats et officiers, au sens du devoir et à la sagesse de la Famille Royale et des leaders politiques de l’époque, à l’aide fraternelle de la France, notamment à celle du général Berthelot et aussi, bien entendu, à la conjonction des évolutions au plan international, aux fées qui ont été favorables aux Roumains.

Aujourd’hui il se peut que la situation sur le territoire de la Grande Roumanie a évolué et se rapproche de plus en plus le moment où l’effacement des conséquences du sinistre pacte Hitler – Staline soit enfin possible. Les récentes funérailles de la Reine Anne auxquelles ont participé les 2 Présidents, celui de la Roumanie et celui de la République de Moldavie, sont de bon augure. Quel rêve que celui de voir la réunification de la Roumanie avec la République de Moldavie à l’occasion du  centenaire de la Grande Roumanie. Il faut croire aux rêves, ils ont un pouvoir insoupçonné.

Probablement, qu’à partir d’aujourd’hui et jusqu’au 1er décembre 2018, de nombreux événements commémoratifs s’échelonneront tant en Roumanie qu’à l’étranger. Espérons qu’ils vont mettre avec succès en évidence l’importance de la Grande Guerre dans l’histoire de la Roumanie, en effaçant certains silences et corrigeant les mystifications de l’époque communiste ; feront mieux connaitre à l’étranger, notamment en France, le rôle joué par le Pays dans cette guerre, permettront, en stimulant la recherche, une meilleurs connaissance de cette période et jetteront de nouveaux éclairages sur celle-ci.

Notre association, La Maison Roumaine, est déjà engagée dans cette voie ; 4 des 5 conférences qu’elle a organisées au printemps de cette année ont été consacrées à ce thème en insistant sur les liens qui ont uni la France et la Roumanie pendant la Grande Guerre ; nous allons continuer.

Alexandre Herlea