Două secole de la prima ocupare rusească a teritoriului Moldovei dintre Prut şi Nistru


Alexandru Herlea – Cuvânt de deschidere la conferinţa – dezbatere: „Bessarabie 1812 – 2012 de l’annexion à l’intégration européenne” organizată la Paris, pe 20 mai, de către Clubul Liberal „Moldova” în colaborare cu La Maison Roumaine la care au participat: Vasile Calmaţui, Matei Cazacu, Alexandru Herlea, Nicolae Trifon

 Îmi revine onoarea să deschid această reuniune de comemorare a tragicului eveniment de acum două secole: ocuparea de către Rusia ţaristă a teritoriului Moldovei dintre Prut şi Nistru. Pentru organizarea ei trebuie felicitat neobositul Vasile Calmaţui, animatorul Clubului Liberal al Moldovenilor din Paris. Ea se înscrie intr-un lung şir de manifestaţii desfăşurate cu acest prilej în România şi Republica Moldova şi are o semnificaţie deosebită prin locul unde se desfăşoară: Parisul. Să ne amintim de rolul pe care l-a jucat Franţa în sud-estul Europei de mai bine de două secole. Presiunile exercitate asupra Rusiei de către războaiele napoleoniene au făcut ca pretenţiile imperiului Ţarist să se reducă şi ca acesta să renunţe la aşezarea frontierei sale sud-vestice pe Dunăre, ocupând în întregime nu numai Moldova, ci şi Ţara Românească. La negocierile de pace din 1812, desfăşurate la Bucureşti între Rusia şi Turcia, aceasta din urmă, trădată de către propriul ei negociator, a cedat un teritoriu (denumit de acuma eronat Basarabia) pe care nu-l poseda. Franţa era mai degrabă de partea Turciei, cu toate că generali francezi ocupau poziţii importante în armata ţaristă; Alexandre-Louis Arnault de Longeron a fost implicat direct în negocierile de pace de la Bucureşti. În 1856, în urma războiului Crimeii, în care Franţa împreună cu Anglia s-a angajat în stoparea expansionismului rusesc, Moldova recuperează o parte a teritoriul pierdut (Cahul, Bolgrad şi Ismail), pe care îl va păstra până în 1878.

În a doua jumătate a secolului XIX, statul francez (Napoleon III) şi cunoscute personalităţi franceze (Edgar Quinet, Emile Olivier şi alţii) au susţinut revendicările Românilor care doreau să se unească intr-un singur stat. Franţa a sprijinit, de asemenea, unirea Basarabiei cu Ţara Mamă în 1918; misiunea militară franceză, condusă de către generalul Berthelot, a jucat un rol important în reorganizarea armatei române care, odată refăcută, a restabilit ordinea în regiune, ordine ameninţată de anarhia bolşevică. Între cele două războaie mondiale, când Moldova dintre Prut şi Nistru era parte integrantă a Regatului României, influenţa franceză, legăturile României cu Franţa au fost deosebit de importante. Odată cu implozia Uniunii Sovietice şi independenta Republicii Moldova relaţiile cu Franţa a acestei (de-acuma) ţări n-au făcut decât să se întărească şi să se dezvolte. Din 1995, Republica Moldova este membră a L’Organisation Internationale de la Francophonie – OIF.

Astăzi, atât în România, cât şi în Republica Moldova, se comemorează prima ocupare a Basarabiei de către imperiul rus. Numărul şi tonul manifestaţiilor este revelator pentru evoluţiile care s-au produs în ultimul sfert de secol, atât în rândul opiniei publice, cât şi pe plan politic. Putem constata că în Republica Moldova cei care îşi revendică identitatea românească sunt din ce în ce mai numeroşi şi că aceasta se afirmă din ce în ce mai hotărât. Menţionez acţiunile organizate de Partidul Liberal şi de Primăria Chişinăului: drapelul Moldovei în bernă, flori la monumentul comemorativ din piaţa MAN. În discursul ţinut cu acest prilej, preşedintele Partidului Liberal, Mihai Ghimpu, a calificat drept crimă uitarea suferinţelor şi a afirmat: “libertatea nu se cerşeşte, se cucereşte”. El îl parafraza pe Ioan Raţiu care declarase cu ocazia procesului Memorandului că: „existenta unei naţiuni nu se demonstrează, ea se afirmă”. Şi ea s-a afirmat definitiv pentru Transilvania şi se va afirma definitiv şi pentru Basarabia. Este ceea ce a sugerat prezenţa la Chişinău a cântăreţului braşovean Horia Brenciu, care a susţinut un spectacol cu această ocazie. Comemorările nu au avut loc însă numai în capitală, ci şi în provincie; la Soroca ele au strâns numeroşi tineri. Din păcate, în Republica Moldova partidele politice, cu excepţia PL, nu au participat la manifestaţii şi au refuzat ca ziua de 16 mai să fie declarată zi de Doliu Naţional. În România există deja un consens (cel puţin aparent) al tuturor forţelor politice cu privire la condamnarea anexării teritoriului dintre Prut şi Nistru de către Rusia. O firavă rază de lumină în sumbrul peisaj al politicii româneşti – cu condiţia ca aceste atitudini să fie sincere şi să nu reprezinte abile manipulări în scopuri electorale.

Aceste atitudini sunt în orice caz îmbucurătoare. S-a parcurs un drum lung de la poziţia preşedintelui României, I. Iliescu şi a partidului său în prima jumătate a anilor ’90 la cea de astăzi a preşedintelui T. Băsescu – care este foarte apreciată de către basarabeni. Chiar şi urmaşul lui Iliescu la conducerea partidului, Victor Ponta, a declarat, cu prilejul actualei aniversari, în calitate de prim ministru: „consecinţele anexării jumătăţii de est a Moldovei de către imperiul Ţarist au urmări politice şi sociale care rămân în continuare dominante în existenţa Moldovei şi României”. La sediul Parlamentului, anexarea pământului românesc, ce a avut loc acum două secole, a fost comemorată printr-o dezbatere organizată de către Comisia Românilor de Pretutindeni a Senatului şi câteva asociaţii şi fundaţii: Fundaţia Românilor de Pretutindeni, Consiliul Naţional al Reîntregirii, Acţiunea 2012, Consiliul Româno-American. S-a afirmat că drumul cel mai scurt de integrare a Moldovei în UE este unirea cu România. Cele două Academii şi instituţii de învăţământ superior au fost, de asemenea, prezente la această comemorare. Academia Română (filiala Iaşi a Institutului de Istorie) şi Academia Moldovei (Institutul de Istorie a Statului şi Dreptului) au organizat împreună un colocviu intitulat: „Basarabia 2012 – probleme naţionale şi implicaţii internaţionale”; La Academia Militară a Republicii Moldova „Alexandru cel Bun” s-a desfăşurat, de asemenea, o sesiune comemorativă la care s-a afirmat că „neutralitatea” şi „moldovenismul” nu sunt decât faţete ale jocului hegemonic rusesc.

Aceste evoluţii trebuie impulsionate şi adevărul trebuie făcut cunoscut atât pe plan naţional, în România şi Moldova, cât şi pe plan internaţional. Trebuie amintit fără încetare că teritoriul dintre Prut şi Nistru a fost anexat ilegal de Rusia Ţaristă în 1812. Turcia nu putea ceda ceea ce nu-i aparţinea. Moldova nu era teritoriu turcesc, chiar dacă plătea tribut Porţii. Pacea de la Iaşi din 1792 înregistra ocuparea teritoriului Transnistriei de către imperiul rus şi afirma că graniţa vestică a acestuia se situează definitiv pe Nistru. Trebuie amintit, de asemenea, faptul că numele de Basarabia era dat numai sudului teritoriului dintre Prut şi Nistru (legat de numele Basarabilor, domnitori în Ţara Românească, cărora le aparţinea acest teritoriu în sec. XIV) şi că Rusia ţaristă l-a extins întregului teritoriu dintre cele două râuri pentru a crea confuzii şi a facilita anexarea juridică a jumătăţii de est a principatului Moldovei. Acţiunile teroriste de rusificare practicate în ultimele două secole au început imediat după 1812 în acelaşi timp cu exodul masiv al românilor. Sunt numeroase mărturiile străinilor, în special francezi, pentru secolul XIX. Ororile ocupaţiilor sovietice (adevărate genocide) din 1940 (zeci de mii de morţi) şi ’44 (120 de mii) trebuie denunţate fără preget. Aceste cifre nu sunt decât o primă aproximaţie, cercetările trebuind continuate, iar blocajele şi obstacolele întâmpinate – depăşite. Istoria Basarabiei de după cel de al Doilea Război Mondial rămâne a fi studiată şi rescrisă.

Ratarea reunificării, care ar fi putut avea loc în 1991-92 (imediat după implozia Uniunii Sovietice), constituie un alt important subiect a cărei analiză se impune. Trebuie, de asemenea, prezentat tratamentul discriminatoriu pe care regimul bolşevic l-a rezervat Basarabiei în comparaţie cu toate celelalte teritorii pierdute de Imperiul Ţarist între 1917 – 1921: este singurul teritoriu a cărui pierdere nu este recunoscută. Aceeaşi discriminare există şi pe plan internaţional. Chiar dacă după Primul Război Mondial Societatea Naţiunilor recunoaşte unirea Basarabiei cu România, după căderea zidului Berlinului, Republica Moldova nu se va bucura de acelaşi tratament ca Ţările Baltice. Denunţarea Pactului Molotov – Ribbentrop (Stalin – Hitler) va deveni realitate în aceste ţări şi va rămâne fără urmări pentru Basarabia. Se impune denunţarea cu toată vigoarea a actualelor manipulări ruseşti şi a comportamentului imperial al Rusiei lui Putin. Aceasta trebuie obligată să-şi respecte angajamentul luat la Istanbul, în 1999, şi reiterat în mai multe rânduri, şi să-şi retragă trupele din Transnistria. Moldovenismul nu este, de altfel, decât o formă mai subtilă a rusificării.

Dar lucrul cel mai important rămâne susţinerea integrării Moldovei în Uniunea Europeană. Moldova trebuie ajutată să progreseze pe calea construcţiei unui stat bazat pe aceleaşi mari valori de libertate, democraţie, justiţie, solidaritate pe care se bazează şi construcţia Uniunii Europene. Este de dorit ca ea să avanseze cât mai repede pe calea îndeplinirii criteriilor care să-i permită să acceadă la statutul de ţară candidată la integrarea în UE. Ultimele evoluţii legate de această prioritate sunt încurajatoare. Victoria recentă a Alianţei pentru Integrarea Europeană şi alegerea noului preşedinte al Moldovei, după o criză care a durat aproape 2 ani, sunt purtătoare de speranţă. Cum pozitivă este întărirea relaţiilor cu UE: participarea Moldovei la Acordul de Liber Schimb Centru – European, Acordul special de cooperare cu UE etc. România, membră a UE, constituie un atu şi un ajutor important pentru Moldova. Acquis-ul comunitar există deja în limba româna. „România va ajuta Republica Moldova în procesul integrării europene” a afirmat, acum câteva zile, prim-ministrul V. Ponta şi această atitudine nu este recentă. Deja în 1998, în vizita oficială pe care am făcut-o la Chişinău, în calitate de ministru al Integrării Europene, am oferit interlocutorilor mei toată asistenţa pe care o putea acorda ministerul pe care îl conduceam. Republica Moldova trebuie însă să renunţe la ambiguităţi: nu poţi fi membră în acelaşi timp în CSI (Comunitatea Statelor Independente) dominată de Rusia şi în UE (Uniunea Europeană). Ea trebuie să aleagă ştiind că integrarea în UE înseamnă implicit un mare pas înainte în reunificarea spaţiului cultural românesc.

Nu voi încheia acest cuvânt introductiv fără să amintesc de faptul că teritorii care sunt parte integrantă ale Principatului Moldovei: nordul Bucovinei, Ţinutul Herţei şi sudul Basarabiei (Basarabia istorică, cunoscută şi sub numele de Bugeac) se găsesc astăzi în afara graniţelor României sau Moldovei. Românii din aceste teritorii au cunoscut aceleaşi vitregii ale sorţii (unii dintre ei începând numai cu 1940), ca şi fraţii lor din Republica Moldova. Ei sunt astăzi cei mai ameninţaţi cu pierderea identităţii şi de aceea solidaritatea noastră, în ceea ce-i priveşte, trebuie să se exprime, să se manifeste cu toată determinarea.

Anunțuri

Etichete: , , , , , , , ,

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s


%d blogeri au apreciat asta: