Archive for Noiembrie 2010

Guvernarea 1996–2000: Evaluare din perspectiva ultimului deceniu

Noiembrie 26, 2010

Palatul Parlamentului, 25 noiembrie 2010

 Domnule preşedinte, Doamnelor şi Domnilor,

Sunt onorat să particip la această conferinţă al cărei obiectiv este evaluarea, din perspectiva ultimului deceniu, a Guvernării 1996-2000 şi îi mulţumesc domnului preşedinte Emil Constantinescu pentru invitaţia adresată.

Voi consacra în principal timpul de care dispun pentru a analiza şi comenta realizarea unuia din principalele obiective ale Guvernării, şi anume angajarea definitivă a României pe calea aderării la Uniunea Europeană – UE. Mă voi referi cu precădere la contribuţia «Departamentului pentru Integrare Europeană – DIE», pe care am avut onoarea să-l conduc în calitate de ministru, membru al Guvernului, din decembrie 1996 până în decembrie 1999. Mă voi referi, de asemenea, la realizările din anul 2000, ultimul an al Guvernării, şi la activitatea mea că ambasador, şef al misiunii României pe lângă UE – poziţie din care am continuat eforturile depuse ca ministru pentru Integrare Europeană.

Hotărârea de a deschide negocierile cu România s-a luat la summit-ul UE de la Helsinki, din decembrie 1999, şi ea reprezintă unul din momentele importante din istoria României. A fost o decizie eminamente politică, care s-a putut lua datorită strategiei definite şi acţiunilor întreprinse de către Guvernarea 1996-2000.

Înainte de a aborda subiectul integrării României în UE în timpul Guvernării 1996 – 2000, voi face câteva consideraţii generale privind această Guvernare.

I – Consideraţii generale

1 – Realizări capitale pe plan extern şi intern

Cum s-a subliniat în luările de cuvânt ale preşedintelui şi foştilor prim-miniştri, ca şi ale unora dintre cei care s-au exprimat înaintea mea, Guvernarea 1996-2000 a fost cea care a marcat o evoluţie importantă a României atât la nivelul poziţionării geopolitice, cât şi pe plan intern.

Numai în timpul Guvernării 1996-2000 România iese cu totul de sub controlul şi tutela Moscovei şi se orientează definitiv spre alianţe cu marile ţări democratice din Europa şi America de Nord. Ea reînnoadă astfel firul rupt, în ajunul celui de al Doilea Război Mondial, al politicii externe româneşti. În această perioadă s-au pus bazele obiectivelor strategice de integrare în UE şi în NATO. În criza din Kosovo România s-a comportat ca un aliat al Occidentului şi ca un membru de facto al NATO.

Aceste realizări esenţiale pe plan extern au fost însoţite de succese pe plan intern, atât sub aspect politic şi legislativ, cât şi financiar şi economic. (more…)

Anunțuri