Archive for Aprilie 2010

Identitatea europeană şi lărgirea spre Est a Uniunii Europene. Cazul României

Aprilie 23, 2010

Comunicare în cadrul colocviului „România în UE post-Tratatul de la Lisabona – identitate, interese şi conduită” (studiu de caz privind tranziţia postcomunistă în Europa de Est), Institutul de Studii Internaţionale, Universitatea Babes-Bolyai, Cluj-Napoca, 15-17 aprilie 2010.

I°- Preambul

Identitate europeană. Rezultat al civilizaţiei şi culturii europene, identitatea europeană este o noţiune complexă ce integrează aspecte adesea contradictorii (spiritualitate – materialism; libertate – responsabilitate etc.) şi este formată atât din caracteristici ce sunt comune diferitelor culturi, etnii, popoare ce o compun, cât şi din caracteristici specifice acestora.

În prima categorie intră pe de o parte spiritualitatea judeo-creştină (cuvântul lui Dumnezeu, cunoscut prin Revelaţie este creator al universului în centrul căruia este plasat omul, înzestrat cu libertate, care se zbate, creează istorie, pentru a reintegra Transcendenţa. Sacrificiul lui Hristos este puntea între om şi Transcendenţă, de care a fost temporar separat) şi pe de altă parte naturalismul şi raţionalismul grec (totul purcede de la natură, unică, organizată de un principiu central, care prin raţiune permite cunoaşterea, organizarea, comportamentul etic) cu corolarul său: spiritul juridic şi organizatoric roman. Sunt 2 concepţii, 2 viziuni (Weltanschaung– uri) care de-a lungul întregii istorii s-au combătut şi s-au metisat, fără ca una din ele să se poată impune în mod definitiv. Cultura europeană este în bună măsură rezultatul conflictului şi interacţiunilor între cele 2 viziuni. Ele constituie fundamentul, soclul comun, care conferă coeziunea necesară ambiţiilor de unitate politico-economică şi dau credibilitate şi substanţă construcţiei UE.

Cea de a doua categorie este formată de caracteristici care au determinat apariţia identităţilor specifice fiecărei culturi, etnii, popor, ţări, regiuni din Europa şi care le singularizează într-o măsură mai mare sau mai mică. Ele constituie această diversitate care formează una din principalele bogăţii ale culturii şi civilizaţiei europene.

Unitatea Europei. Europa este o noţiune geografică cu frontiere vagi şi o noţiune istorică cu frontiere schimbătoare. Originea ei se află în Grecia antică şi ideea unei Europe unite bazată pe Creştinătate îşi face apariţia după refluxul arab ce începe cu bătălia de la Poitier (732). Naşterea statelor naţiune în sec. XV pune capăt perspectivei unităţii europene prin religie iar ideea europeană va îmbrăca ulterior 3 forme:

Europa statelor independente şi suverane în competiţie şi în căutare perpetuă de echilibru prin realizarea de alianţe;

Europa unită prin cuceriri (Napoleon, Hitler);

Europa unită prin voinţă liber exprimată. Diferite proiecte apar începând cu secolul XV şi până la cel de al Doilea Război Mondial. Exemple: Pierre Dubois – «De Recuperatione» – prevede o adunare reprezentativă şi organizarea unui arbitraj internaţional; Sully – «Le Grand Dessein – République très chrétienne» dirijată de un «Mare Consiliu al Europei»; William Penn – prevede o Dietă europeană; Victor Hugo – Statele Unite ale Europei; Aristide Briand – Uniune Federală Europeană. (more…)

Anunțuri